Cu siguranță una dintre cele mai energice nunți pe care le-am avut anul acesta, a fost nunta lui Radu si a Daianei, de la Wonderland.

Deși scopul nostru la fiecare nuntă este să reușim să capturăm cele mai frumoase momente, atât de bine ne-am simțit, încât, cel puțin la petrecere, au fost multe momente când am uitat complet de ce eram de fapt acolo, și ne-am distrat și noi cu ei, iar asta li se datoreaza lor întru totul!

În cazul în care plănuiești să îți faci nunta la Wonderland în viitor și încă stai pe gânduri, te asigurăm că nu vei regreta. Sigur, nu cunoaștem costurile, o spunem strict din perspectiva noastră de “invitați”, în ideea în care am avut parte de locuri și peisaje frumoase, de o servire bună și în general de servicii de calitate.

Încă de la început, noi știam că va fi o nuntă genială (din primele impresii pe care ni le lăsaseră la prima noastră întâlnire), și nu exagerez când folosesc acest termen, pentru că efectiv, a fost una dintre nunțile la care pe lângă că ne-am simțit foarte bine, am reușit să capturăm unele dintre cele mai frumoase cadre, iar pe parte de video, am avut inspirație din plin, pentru că, Radu și Daiana, ne-au oferit foarte multă energie pozitivă și bineînțeles, multe zâmbete.

Nunta pentru noi a început, cumva, diferit față de multe alte nunți, adică undeva în jur de ora 12, ziua, lucru care ne-a bucurat, căci de obicei, pentru echipa foto-video, prima parte a zilei la orice nuntă, pe cât de frumoasă și încărcată de emoție este, pe atât de obositoare, pentru că trebuie să acoperim mai multe locații, însă de această dată, toate pregătirile de nuntă au avut loc la Wonderland. Daiana a fost cazată exact în partea de hotel a clădirii/sălii Grande Vista, unde camerele arătau absolut superb.

Radu a venit puțin mai târziu, apoi am coborât la pontonul din fața salilor Primera si Riviera de la Wonderland, pentru cununia civila, care a avut loc exact acolo, pe malul apei. Am avut parte și de soare și de umbră, și în general de o vreme numai bună. Ce-i drept, Wonderland fiind ca locație undeva deasupra Clujului, s-a simțit puțin că eram mai la înălțime atunci când a trebuit să ridicăm drona, în ideea în care bătea destul de tare vântul, și a fost puțin mai dificil de controlat decât in mod normal, dar suficient cât să tragem câteva cadre, fără să atragem atenția asupra noastră.

După cununia civila, am găsit o mică zona de pădure, unde am reușit să facem câteva fotografii, destul de repede, pentru că începea petrecerea întreținută de Trupa Reea, un grup de oameni tare frumoși care au făcut un show de zile mari, și spun asta, pentru că pe filmare am descoperit în câteva momente că mă luase valul și cântăm și eu deodată cu band-ul și cu invitații. Partea bună e că am avut sunet din mai multe părți, astfel că mirii noștri nu a trebuit să mă asculte cântând pe mine 😂😅

Sala în care a avut loc petrecerea a fost tot Grande Vista, clădire care dispune de două săli de evenimente, una la parter și una la demisol, noi fiind la demisol (dacă am înțeles bine), care în opinia mea… era un fel de parter pentru că se intra direct de afară în acea sală, fără să fie nevoie să coborâm, iar cealaltă sală în sine era un etaj mai sus, dar nu are rost să intrăm în detalii tehnice, căci nu asta este important, și oricum, poate înțelesesem eu greșit și îmi e că vă dau o informație eronată.

Revenind la petrecere, surprizele au continuat din partea mirilor, care au cântat și dansat aproape toată seara, reușind să țină mai toți invitații pe ringul de dans, împreună cu noi… care ce-i drept, am fotografiat și filmat atât de mult, încât am schimbat multe seturi de baterii, și chiar și carduri, pentru că, atât de bine ne-am simțit încât am tot “tras” material. Cum spuneam, surprizele au continuat și am avut parte nu de un tort normal, sau clasic, ci de… o pinata, care odată spartă, a împrăștiat dulciuri pe întreg ringul de dans, spre bucuria copiilor.

Dacă ești curios să vezi momente din nuntă, găsești aici o mică galerie foto, iar aici clipul nuntii, iar dacă încă nu ți-ai gasit o echipa foto-video in Cluj-Napoca, poți consulta aici oferta noastra de nunta, care poate fi personalizată în funcție de preferințele tale!